„Era ziua în care împlineam 5 ani de căsnicie. În seara aia m-am certat rău cu soțul meu și am plecat de acasă. Mă bătea gândul să merg singură la un film, dar m-am răzgândit. Am mers repede la sora mea. Când am intrat pe ușă, am avut un șoc. Atunci am aflat totul și viața mea a luat o altă întorsătură..” Incredibil ce-a descoperit Ana

0

Bănuiesc că vi s-a întâmplat și vouă ca, atunci când erați mai supărați și mai nemulțumiți de viața voastră, să primiți o lecție care să vă facă să vă schimbați optica. Ei bine, eu am primit-o la timp, chiar înainte de a da cu piciorul unei căsnicii frumoase.

Cuvânt după cuvânt, replică după replică, eu și David am început o ceartă cum nu mai avuseserăm Reproșurile curgeau fără oprire, toată căsnicia noastră părea un chin, un șir nesfârșit de probleme. Eram amândoi îndârjiți, hotărâți să ne arătăm unul celuilalt că așa nu mai merge. Motivul principal al discordiei era faptul că, deși aniversam cinci ani de căsătorie, David nu-și dorea decât să stea acasă, în fața televizorului. Era un microbist împătimit, dar eu nu acceptam că nu poate renunța la plăcerea asta în ziua aceea.

Nu-mi puteam crede urechilor. Primul an de căsnicie îl aniversaserăm la spital, dând naștere fiului nostru, Ionuț. Iar de atunci, sărbătoriserăm acasă. E drept că, o dată, aniversarea se petrecuse cu oaspeți. Acum, îmi doream să savurăm plăcerea de a petrece împreună o seară romantică, la un restaurant. Visam lumina lumânărilor oglindindu-se în paharele cu șampanie, visam cum ne leagănă ritmul lent al melodiei… David se încăpățâna însă să-mi explice că nu aveam destui bani pentru a petrece seara aniversării în oraș, că ne aflam în a treia săptămână a lunii, când fon-durile noastre scădeau considerabil și așteptam cu nerăbdare salariul din luna următoare. Asta mi se părea o justificare de formă, fiindcă știam sigur că David păstrează mereu o sumă de rezervă.

— Dacă e vorba de bani, de ce nu folosim banii de rezervă? l-am întrebat, cu vocea ridicată. Nu e o ocazie suficient de importantă ca să-i cheltuim?

— Nu se poate, Ana! Aniversarea nu e o situație de criză! Nu-ți pierde uzul rațiunii, mi-a spus el, cu voce aspră. ți-am făcut și un cadou, ce mai vrei?

Da, îmi cumpărase un cadou, o cămășuță de noapte, iar eu avusesem grijă să îi gătesc felul lui preferat de mâncare, plus un tortuleț de ciocolată.. Totul decursese de minune până în momentul în care îi sugerasem lui David să rugăm o vecină să aibă grijă de Ionuț, pentru ca noi doi să petrecem seara în oraș. David se uita la mine, de parcă i-aș fi vorbit într-o limbă necunoscută.

— Să ieșim în oraș! Asta îmi doresc să facem astăzi! Asta face orice cuplu normal când își aniversează căsătoria. Vreau să mergem să dansăm, să ne simțim bine!

David își menținea însă poziția, și asta mă enerva.

— Ana, știi doar că am depășit deja bugetul și, pentru o asemenea seară, aș fi nevoit să mă împrumut până la salariu. Pur și simplu nu ne putem permite, înțelegi?

Banii erau lucrul cel mai de preț pentru David. Calcula tot timpul, până la ultimul leu. Dar de astă dată, nu mai suportam să-i ascult astfel de argumente. Oricât am încercat să-l înduplec, m-am lovit de un refuz.

— Nu se poate. Vrei să rămânem fără bani de pâine, până la leafă?

— Nu putem trăi numai cu pâine, i-am răspuns. Avem nevoie și de altfel de hrană.

— Ai dreptate, dar, deocamdată, pâinea rămâne prioritatea noastră, mi-a spus el, iritat peste măsură. Pe lângă asta, peste două ore, o să fie la televizor un meci important.

— Nici nu știi cât rău îmi faci, am șoptit.

David s-a ridicat de la masă. Nu-și terminase felia de tort, nici nu-mi mulțumise pentru masa pe care o pregătisem cu atâta drag. L-am urmărit până în living, unde s-a așezat în fotoliu. M-am postat în fața lui, dar se pare că nu-l interesam eu, ci ziarul pe care nu apucase să-l frunzărească în ziua aceea. Am început să îi vorbesc, să îi spun tot ce aveam pe inimă. I-am zis că mi-ar plăcea să facem din când în când ceva deosebit, ceva ieșit din cotidian, că orice cuplu are nevoie de clipe de felul acesta.

în taină, îmi doream ca David să fie ca Adrian, cumnatul meu. Adi era omul pe care nu l-ai fi găsit cu siguranță acasă, în seara în care-și aniversa căsătoria. Muncea enorm, dar știa să se și distreze.

Sarcastic, David mi-a răspuns, la un moment dat, fără să-și ridice ochii de pe ziar:

— E impresionant monologul tău, dar nu te mai osteni…

Asta era prea de tot. Deși îmi venea să plâng de supărare, l-am întrebat dacă nici măcar la un film n-ar vrea să ieșim. David

s-a uitat la mine o secundă, apoi mi-a spus:

— Se vede treaba că n-ai înțeles ce am încercat să îți explic. Am vorbit degeaba la masă, tu tot pe-a ta o ții.

— Bine, mă duc singură! Voiam să ies undeva astăzi, cu tine. Ești un insensibil!

— De ce nu te uiți împreună cu mine la meci? Nu poți face tu asta pentru mine? Dacă nu, fă cum vrei!

Răspunsul pe care mi l-a dat m-a făcut să îmi ies din fire și am hotărât să-i urmez îndemnul. în timp ce mă pregăteam să plec, nu a schițat niciun gest ca să mă oprească. îndreptându-mă spre ușă, i-am spus ceva care să-l usture:

continuarea

loading...

Comentarii

Comentarii

Share.

Comments are closed.