„Eram gravidă cu al doilea copil și în timp ce hoinăream prin magazine după hăinuțe, am simțit o mână atingându-mă pe umăr. Am tresărit, iar când mi-am întors privirea, am crezut că nu văd bine. De atunci, am zis că viața mea a devenit un coșmar. Victor, soțul meu a aflat totul..” De necrezut ce i-a făcut bărbatul cu care era căsătorită

0

M-am întrebat de multe ori dacă soarta nu ne pune intenționat la încercare, să vadă dacă merităm cu adevărat să fim fericiți.

M-am grăbit cu măritișul, e foarte adevărat. Mă despărțisem de fostul iubit, Adrian, ne-am certat prostește, iar el s-a însurat cu prima venită, așa că m-am gândit că cel mai bun lucru ar fi să fac și eu la fel.

îmi plăcea un coleg de serviciu și îmi dădusem seama că nici eu nu-i eram indiferentă, așa că am făcut eu primul pas și nu am regretat. Victor este un om minunat, un sufletist, un familist, un bărbat așa cum și-ar dori, probabil, orice femeie. Relația noastră a progresat foarte rapid și, în mai puțin de șase luni, ne-am căsătorit, iar peste un an eram părinți. Eram convinsă că viața alături de el și de copilul nostru este „fericirea”.

După ce am născut și al doilea copil, i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dăruit ceea ce atâția alți oameni caută uneori o viață întreagă fără să găsească. Am stat acasă câțiva ani, să-mi cresc copilașii, să-i pun pe picioare, cum s-ar spune, iar când am simțit că am curajul să-i dau la grădiniță, m-am întors la firmă, să-mi fac o carieră și să-mi asigur o pensie, firește.

Intre timp, Victor avea propria afacere. Trebuie să recunosc că nu sunt una dintre femeile care țin cu tot dinadinsul să se simtă împlinite pe plan profesional, ba chiar dimpotrivă, mie mi se pare că o femeie e femeie cu adevărat dacă iubește și face copii. Sunt, probabil, de modă veche.

Soțul meu este un perfecționist, un om descurcăreț, un om căruia îi place să pună umărul pentru bunul mers al lucrurilor, care visează să schimbe în bine viața în societatea noastră. A refuzat cu îndârjire să plece la muncă în străină-tate și a reușit să le demonstreze prietenilor lui că se pot face și aici lucruri bune și se poate trăi decent, dacă ai voință și imaginație.

Nu am să vă vorbesc acum despre afacerile lui, ceea ce pot să vă spun este că are succes și numele lui a ajuns să fie cunoscut și pe meleaguri străine. De multe ori, când prietenii lui vin în țară, îi invităm la noi – locuim într-o casă super-bă, așa cum ați văzut numai în revistele sau documentarele despre casele vedetelor, avem o grădină imensă, plină de flori, o livadă cu tot felul de pomi fructiferi și o vie cu viță nobilă. Soțul meu se ocupă personal de producerea unei țuici și a unui vin care sunt numai pentru prieteni.

continuarea

loading...

Comentarii

Comentarii

Share.

Comments are closed.