Acum s-a aflat: Ai „bărbăţia” mică? Mama ta e de vină

0

Multe femei, dar şi bărbaţi s-au întrebat care este motivul pentru care unii dintre reprezentanţii sexului tare au penisul mai mare, iar alţii mai mic. Iată că misterul a fost elucidat şi puţini s-ar fi gândit la asta.

 

Potrivit specialiştilor de la Ethical Treatment of Animals (PETA), care au făcut mai multe cercetări, motivul ar fi chiar alimentaţia mamei. Mai exact, în funcţie de hrana pe care mama o consumă în timpul sarcinii, penisul fătului poate fi mai mic sau mai mare.

Specialiştii avertizează că dacă femeile însărcinate consumă produse din carne de pui, riscul ca băieţii lor să aibă penisul mai mic decât media normală este foarte mare.

„Femeile însărcinate ar trebui să se gândească de două ori înainte să se înfrupte din aripioare sau copane de pui, pentru că fiii lor ar putea să aibă o problemă cu dezvoltarea penisului”, a spus Lindsay Rajt de la PETA, potrivit site-ului Doctorul Zilei.

sursa

Comentarii

Comentarii

Share.

About Author

Comments are closed.