Cele 4 zodii care vor descoperi adevaruri dureroase la final de an. Vor descoperi adevaruri pe care le intuiau sau despre care nu aveau nici cea mai mică idee

0

Finalul anului vine cu surprize incredibile pentru anumiţi nativi. Vor descoperi adevăruri pe care le intuiau sau despre care nu aveau nici cea mai mică idee.

BERBEC – Persoanele născute sub semnul Berbecului în zodiacul european vor avea parte de transformări radicale în ultima săptămână din anul 2017.

Berbecii vor afla câteva lucruri din trecutul celor apropiaţi, iar aceste informaţii îi vor ajuta să vadă mai bine realitatea din jur. Trebuie să fie însă extrem de atenţi pentru că ei sunt de obicei slobozi la gură.

Au toate şansele să obţină ce vor cu aceste adevăruri pe care le descoperă, motiv pentru care este indicat să se limiteze la ceea ce află şi să folosească informaţiile atunci când trebuie.
Semn cardinal, de foc, cu energie yang, Berbecul nu este intamplator primul semn al zodiacului. El deschide drumuri, initiaza proiecte curajoase, este indraznet si nu spune niciodata „nu” unei provocari.
Berbecul vrea sa fie in orice loc in care se intampla ceva si incearca sa ajunga primul. Ii place sa actioneze sub impulsul momentului, fara sa se gandeasca prea mult inainte. Are entuziasm si curaj din plin, iar daca isi pune ceva in minte, este de neoprit.

Acesti nativi sunt insistenti, directi si sinceri. Evident, uneori pot fi lipsiti de tact si chiar brutali, ranindu-i foarte usor pe cei din jur.
Le place sa inceapa lucruri, dar nu stau prea bine la capitolul finalizare. Odata ce entuziasmul aferent inceputului se consuma, dispare si motivatia de a continua ceea ce au initiat.

Pot fi conducatori excelenti (este in natura lor) si de cele mai multe ori curajul si abnegatia lor ii inspira pe ceilalti sa-i urmeze. Au idei foarte bune, uneori geniale, dar nu prea stiu sa coopereze cu cei din jur. Nu au rabdare sa asculte si, astfel, pot pierde din vedere detalii importante ale unei situatii sau probleme.

continuarea

Comentarii

Comentarii

Share.

About Author

Comments are closed.