Se anunță deja divorțului anului 2019?! Elena Gheorghe, prinsă la braț cu alt bărbat

0

Cu toate că nimeni nu s-ar fi așteptat la asta, cunoscuta cântăreață Elena Gheorghe a fost surprinsă la brațul unui bărbat. Și nu este soțul ei! Conform spynews.ro, vedeta a a fost văzută, după lăsarea întunericului, pășind alături de un bărbat cu barbă, iar cei doi par foarte apropiați.

După ce a ieşit din pizzerie, vizibil deranjată de frigul de afară, Elena Gheorghe a fost luată de braţ de unul dintre amici. Cei doi s-au deplasat aşa câteva minute, iar gurile rele ar fi putut jura, cu siguranţă, că artista îşi „traduce” soţul. Dar totul poate părea altfel atunci când este întuneric și orice apropiere dă naștere unor întrebări contradictorii. În spatele celor doi se afla chiar soțul Elenei Gheorghe, Cornel Ene, așa că orice speculație trebuie exclusă. 🙂

Elena Gheorghe este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste din România. Are foarte multe concerte, inclusiv de Revelion. Motiv pentru care va sărbători trecerea dintre ani pe 30 decembrie, cu o zi înainte.

„În noaptea de Revelion cântăm, iar pe 1 ne mai distrăm şi noi, facem Revelionul nostru. Eu am un obicei foarte drăguţ. Noi petrecem Revelionul pe 30 şi facem cu tot cu numărătoare, la 12 noaptea desfacem şampania, noi suntem un pic mai devreme, tocmai ca să ne bucurăm pentru că după aia, la Revelion şi pe 1, nu mai are farmec să mai numeri”, a declarat Elena Gheorghe.

galerie foto 

Loading...

Comentarii

Comentarii

Share.

About Author

Comments are closed.